Comunicare

[Sursa: www.integration.ro]

Comunicarea cu persoanele cu handicap

Principalele tipuri de comunicare se referă la:

1. comunicarea verbală;
2. comunicarea paraverbală (ton, ritm, intensitatea vocii);
3. comunicare non-verbală (mimică, gesturi, prin semne, prin acţiuni, limbaj mimico-gestual etc.).

Specificul comunicării are în vedere tipul de handicap, de exemplu: utilizarea limbajului mimico-gestual în cazul persoanelor cu handicap auditiv şi al pictogramelor; de asemenea, trebuie să se ţină cont de factorii care facilitează comunicarea eficientă – evitarea conflictelor; distanţa intimă personală şi socială în comunicarea cu persoanele cu handicap – nevăzători şi persoane cu surdocecitate.

Cum comunicăm cu o persoană cu handicap?

De cele mai multe ori oamenii se simt jenaţi atunci când întâlnesc o persoană care manifestă o anumită dizabilitate.

Oamenii sunt reticenţi în a comunica cu o persoană cu handicap şi în a-i oferi sprijin acesteia, fie din cauza cunoaşterii insuficiente a nevoilor şi a limitelor sale, a modului în care îşi pot manifesta ajutorul, fie din cauza ideilor preconcepute şi a fricii de necunoscut.

Recomandări:

• Dacă observaţi că o persoană cu handicap are nevoie de ajutor şi doriţi să o ajutaţi, întrebaţi-o despre cum puteţi să o faceţi.
• Când sunteţi prezentat unei persoane care are o proteză sau un braţ amputat, nu evitaţi să daţi mâna cu ea. Strângeţi-i mâna cealaltă…
• Vorbiţi mai degrabă direct cu persoana cu handicap decât cu părintele, partenerul, însoţitorul sau interpretul acesteia…
• Vorbiţi natural, folosind expresii comune ca „Ne mai vedem”, „Trebuie să fug”, „Ne mai auzim”, indiferent de dizabilitatea pe care o are persoana respectivă.
• Dacă vorbiţi mai mult timp cu o persoană în scaun cu rotile, încercaţi să vă aşezaţi şi să stabiliţi contact vizual.
• Concentraţi-vă când vorbiţi cu cineva care se exprimă greu. Dacă nu înţelegeţi ce spune, rugaţi-l să repete. Nu vă prefaceţi că aţi înţeles…
• Vorbiţi rar şi direct unei persoane cu deficienţe de auz. Nu strigaţi şi nu-i vorbiţi la ureche. Mimica dumneavoastră şi mişcarea buzelor o vor face să înţeleagă… Dacă nu-i sunteţi apropiat, evitaţi să o întrebaţi despre handicapul său şi despre cauzele acestuia… Ţineţi seama de faptul că o persoană care poartă barbă, mustaţă, se face mai greu înţeles de către o persoană cu deficienţă de auz (pilozitatea accentuată a feţei îngreunează citirea de pe buze a mesajului de către deficientul de auz).
• Când vă adresaţi unei persoane cu deficienţe de auz care citeşte limbajul mimico-gestual, aveţi grijă să vă situaţi într-o zonă de maximă luminozitate şi vizibilitate.
• Când salutaţi un nevăzător, spuneţi-i pe nume. Dacă îi oferiţi sprijin la mers, lăsaţi-l să vă ţină de braţ.
• Arătaţi consideraţie şi răbdare; unei persoane cu handicap îi trebuie uneori mai mult timp pentru a îndeplini un anumit lucru.
• Nu atingeţi decât la cerere diversele dispozitive ajutătoare (cârje, etc.). Nu vă sprijiniţi de fotoliul rulant al persoanei cu handicap, acesta face parte din spaţiul personal al persoanei care îl foloseşte.
• Nu loviţi, nu speriaţi sau nu vă jucaţi cu câinele călăuzitor al unui nevăzător. Dacă vreţi să vă jucaţi, cereţi mai întâi permisiunea proprietarului.
• Nu uitaţi că persoana cu handicap poate fi mai lentă în mişcări.

Pe lângă aceste aspecte teoretice ale comunicării cu persoane cu dizabilităţi, cei interesaţi pot parcurge şi un scurt ghid practic.