- Fiecare stat membru desemnează un organism sau organisme responsabile cu aplicarea prezentului regulament cu privire la zborurile care pleacă de la şi ajung la un aeroport situat pe teritoriul său. După caz, organismul sau organismele respective iau măsurile necesare în vederea asigurării respectării drepturilor persoanelor cu handicap şi persoanelor cu mobilitate redusă, inclusiv respectarea standardelor de calitate menţionate la articolul 9 alineatul (1). Statele membre informează Comisia asupra organismului sau organismelor desemnat(e).
- Statele membre garantează, după caz, că organismul sau organismele desemnat(e) la alineatul (1) asigură aplicarea satisfăcătoare a articolului 8, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile privind taxele în vederea evitării concurenţei neloiale. De asemenea, acestea pot desemna un organism specific în acest scop.
Adăugat în Regulament
Comentariile sunt închise, dar notificările de tip trackback/pingback sunt permise.